Showing posts with label carti.psihologie.practica. Show all posts
Showing posts with label carti.psihologie.practica. Show all posts

Sunday, September 25, 2011

Terapia prin basm

           

               "Cum să te vindeci cu o poveste" - Paola Santagostino,  deschide o potecă înspre nemărginita lume a imaginarului. Este o hartă, o busolă, un ghid sintetic pentru un tărâm care sălăşluieşte în fiecare dintre noi, neîmblânzit şi adeseori tăcut, dar mereu acolo - inconştientul. Ideea de bază este că, scriind un basm, scoţi la lumină idei din inconştient, şi poţi astfel găsi soluţii la probleme ce păreau de nerezolvat doar cu ajutorul unei atente analize raţionale. - Alexandra Popa


    Paola Santagostino – o psihoterapeută specializată în medicină psihosomatică a pus la punct un sistem de diagnostic și lucru bazat pe crearea de basme. Teoria care a stat la baza acestui concept este că Inconștientul nostru se exprimă metaforic. Fiindcă filtrele Eului decid ce intră și ce nu în conștiință, lucrurile cele mai amenințătoare nu se pot exprima decât prin metafore precum visul și reveria. Din acest considerent, basmul prin fantezia lui și prin corelațiile strânse cu vârsta la care multe dintre traumele noastre inconștiente s-au produs, este un instrument excelent de lucru în psihoterapie.
Paola spune că nu este necesar să interpretăm basmele altora și chiar contraindicat dacă ne interpretăm propriile basme. Așa cum Inconștientul își prezintă problema sub forma unei metafore, poate să și înțeleagă soluțiile metaforice, așa că nu are nevoie să i se explice. Chiar mai mult, dacă Eul înțelege care este problema și/sau soluția, poate intra în defensă și complica și mai tare lucrurile. Dacă sunteți terapeuți și alegeți să aplicați această metodă în cabinet, puteți să prezentați o parte din interpretare clientului și să o folosiți ca material de lucru.
Această carte este un instrument util pentru orice psihoterapeut, consilier sau chiar coach, aplicabil la toate vârstele, iar pentru persoana care caută propria evoluție este o manieră interesantă de a lucra cu unele probleme inconștiente fără să fie nevoie să vă confruntați cu ele.

Va ofer, in continuare, "povestea" unui basm din carte:

Basmul lui Babele


"Babele povesteste:

A fost odata un copil mic care s-a ratacit înpadure, pe urma gaseste o casa, numai ca înauntru e întuneric, si vine un Om, îl manânca si moare.

Babele e un copil abia trecut de trei ani, care nu poate sa doarma singur. Adoarme extrem de greu: parintii petrec ore întregi, cu lumina aprinsa si tinându-l de mâna, pâna sa atipeasca.
Peste putin timp se trezeste urlând, prada unui cosmar. Singura solutie este sa fie dus în patul cel mare al parintilor, cu mama si cu tata si cu lumina aprinsa, dar chiar si asa copilul
se trezeste de mai multe ori si face atacuri de panica.
Si totusi, cu numai trei luni în urma nu era asa: dormise totdeauna în camera lui, nu avusese niciodata dificultati sau spaIme.

Limbajul lui Babele este înca destul de limitat, nu se poate întelege ce anume s-a întâmplat si nici ce îl înspaimânta atât de tare. Nu au avut loc mari schimbari în situatia familiala si
nici la gradinita, cu toate acestea si acolo a devenit mai închis, mai nervos, izbucneste în plâns pe neasteptate si se arata speriat fara motiv.
Exista o singura pista: cu începutul cosmarurilor nocturne coincide aparitia unor zone mari colorate cu negru în desenele sale; au o forma ne definita si, întrebat ce reprezinta, copilul
raspunde: "Nu stiu". Îmi încep lucrul cu Babele pornind de la basmul sau. Îl întreb cum de se ratacise copilul mic în padure.

-Cum s-a ratacit Copilul Mic în padure?
-S-a ratacit fiindca era întuneric.

Copilul Mic din basmul lui se dusese în padure (aici nu se întelege prea bine) cu mama sau cu tata, sau cu amândoi, sau cu altcineva, pe urma întorsese capul si nu mai era nimeni.

-Nu mai erau si nu se vedea nimic, era întuneric.
-I-a strigat, a tipat, a cerut ajutor?
-Nu.

Apoi Copilul Mic a vazut casa. Pe dinafara era luminata si el s-a dus spre ea. Dar înauntru era din nou întuneric si el a ramas acolo, paralizat.
Pe urma a auzit ca vine Omul si pe urma era mort.

Oricare ar fi realitatea obiectiva, a existat un moment trait de Babele în care "parintii nu erau acolo", iar el se simtea "pierdut" si "era întuneric".

În cazuri de acest fel nu are rost sa facem cercetari aprofundate asupra faptului real petrecut. Exista numeroase momente în care, privind lucrurile din afara, nu se petrece chiar
nimic deosebit în viata adultilor sau a parintilor, în. vreme ce în trairea emotiva a copilului irumpe "ceva" care declanseaza o reactie de abandon si de spaima profunda. Este inutil sa
cautam realitatea obiectiva a unei "traume" ce poate consta dintr-un eveniment care a trecut neobservat pentru parinti, în vreme ce pentru copil a avut un efect devastator. Ramâne oricum
faptul ca el s-a simtit "singur si pierdut".
La momentul respectiv nu s-au exprimat panica si nici cererea de ajutor: Copilul Mic din basm n-a tipat, n-a plâns, n-a facut nimic.
Nu exista nici macar vreo urma a unei eventuale reactii de mânie în fata lipsei de atentie a parintilor.

Nici micul Babele n-a manifestat niciodata suparare, nu le-a cerut nimic parintilor si nu le cere ajutorul. Nici peste noapte nu le cere ajutor, ei sunt cei care se grabesc sa-I ajute.

În basm, totul este focalizat pe conceptul de întuneric sau lumina. Copilul Mic vede o casa care pe dinafara e luminata. E un punct de sprijin, o speranta: intra înjoc ideea de lumina
sau întuneric, casa sau ratacire. Copilul Mic din basm se îndreapta spre lumina, spre casa, dar are imediat o noua deziluzie: înauntrul casei e tot întuneric, iar e singur si pierdut. Nu
mai are spre ce sa se îndrepte si ramâne efectiv paralizat pe loc.

Cine ar putea oare sa spuna, în cazul unui copil atât de mic si care se exprima într-un limbaj extrem de putin articulat, în ce a constat în realitate aceasta iluzie urmata de o deziluzie:
lumina, speranta, casa care apoi se dovedeste cuprinsa de întuneric în interior...

Pe deasupra, în basm apare acum Omul... Copilul Mic îl percepe doar prin auz, nu are nici o imagine vizuala. Pe de alta parte însa, cum l-ar putea vedea din moment ce e întuneric?

Toate problemele copilului s-au concentrat pe acest concept de întuneric, de singuratate, de spaima, de zgomote înfricosatoare si de amenintari invizibile. E chiar ceea ce se petrece
în realitate: noaptea îl înspaimânta si nu poate dormi pe întuneric. Chiar si la gradinita, daca observam cu atentie, crizele de panica ale lui Babele intervin în momentul "somnului
de dupa-amiaza", atunci când se face întuneric. Copilul este paralizat în situatia sa. "Paralizia" însasi aminteste de somn si trimite la întuneric. Numai noaptea i se par lui Babele înspaimântatoare zgomotele din casa. Poate ca "Omul" e numai în visele lui sau poate doar în fanteziile legate de zgomotele din casa.
Încerc sa-i solicit o cale de iesire la nivel imaginar, o solutie mai buna decât sa sfârseasca ucis de Omul Negru.

-Babele, hai sa ne închipuim ca striga dupa ajutor Copilul Mic si ca vine cineva.
-O.K. Tipa si vine bunica.

Bunica e o imagine extrem de pozitiva în viata reala a lui Babele, care e foarte legat de ea, cu toate ca bunica nu locuieste in aceeasi casa.

-Si atunci ce se întâmpla?
-Atunci vine bunica si tipa la el sa-I goneasca si el fuge si peurma se întorc acasa.

Bun. Exista o solutie, macar la nivel imaginar. Propun atunci familiei ca o vreme bunica sa fie uneori prezenta noaptea în casa si sa vedem ce se întâmpla daca ea ramâne
sa doarma cu copilul. Si se petrece minunea când e acasa bunica, Babele doarme din nou. Hotarâm sa mergem un timp pe calea aceasta: bunica ramâne des peste noapte, pâna ce,
încet, încet, situatia revine la normal.
N-am reusit sa aflam niciodata ce se întâmplase mai înainte, dar copilul n-a mai avut tulburari. Cum se poate vedea, în cazul acesta imaginarul ne-a oferit solutia problemei: indicatia care
a permis succesul a pornit de la basm si de la noua solutie a acestuia."

Wednesday, October 27, 2010

Singurătatea in doi, nu e pentru noi

Aritmetica unui cuplu sfidează legile aritmeticii


         Înainte de a forma un cuplu, el şi ea sunt doi. După ce îşi spun jurămintele de iubire, el şi ea sunt unul, ca în poveşti. Toţi bărbaţii şi toate femeile ar vrea să rămână aşa. Însă ce se întâmplă în momentul în care ne dăm seama că suntem totuşi doi, doi cărora le plac aceleaşi lucruri, însă în moduri diferite?



Jacques Salomé este autorul unei aritmetici speciale a cuplului: 1+1=3. Mitul fuziunii, al contopirii, funcţionează doar o perioadă de timp, în rest cei doi parteneri îşi pun în comun tot ceea ce au, bun sau nu, pentru a se alia şi a construi o relaţie. Relaţia este cel de al treilea element al cuplului, este ceea ce construim împreună din diferenţele noastre ca bărbaţi şi femei, iar calitatea relaţiei este cea care dăinuie şi ne permite să ajungem până la NOI, fără a-l desfiinţa pe EU. Ca orice demers de dezvoltare personală, şi cel de faţă prezintă oarecare risc, o afirmă chiar autorul, mult mai mic, însă, decât cel al singurătăţii în doi.

Monday, June 14, 2010

Cand parintii se despart...

"Când părinţii pleacă, dacă spaţiul nu mai este acelaşi, copilul nu se mai regăseşte nici chiar în corpul lui, adică în reperele lui spaţiale şi temporale, pentru că unele depind de celelalte. Dimpotrivă, dacă, atunci când cuplul se desface, copilul poate rămâne în spaţiul unde părinţii au fost împreună, există o mediere şi travaliul divorţului decurge mult mai bine pentru el. Dacă nu, deoarece corpul lui s-a identificat cu casa în care trăieşte, când casa este pentru el distrusă, datorită absenţei unui părinte sau dislocării cuplului, sau când el însuşi trebuie s-o părăsească, copilul va cunoaşte două niveluri de destructurare: nivelul spaţial, care se răsfrânge asupra corpului; nivelul afectivităţii, răsfrânt în sentimente disociate.
[...]
Când e foarte mic, copilul nu poate face cu adevărat travaliul afectiv de a pricepe divorţul, decât dacă rămâne în acelaşi spaţiu. Aşa că, dacă părinţii pot proceda astfel, cel mai bine ar fi ca apartamentul să le rămână copiilor şi ca părinţii înşişi să vină alternativ să-şi îndeplinească aici "datoriile de părinte". Locul de domiciliu obişnuit al copiilor ar trebui să fie acela unde au trăit împreună cu cei doi părinţi şi unde vor rămâne cu un singur părinte.
Lucru valabil nu doar pentru casă, dar şi pentru şcoală, când este vorba de copii de la şapte-opt ani în sus. Este contraindicat ca, datorită unui divorţ, un copil să fie constrâns să-şi părăsească şcoala pentru a merge la altă şcoală. Putem fi siguri că se va alege cu doi ani de întârziere şcolară; nu se va mai duce la şcoală pentru că este prea divizat."
* * *
Una dintre cărţile "cele mai practice" scrise de Françoise Dolto, Când părinţii se despart se adresează nu numai părinţilor şi copiilor, ci şi juriştilor care decid asupra divorţului. Ideea asupra căreia autoarea insistă constant este că trebuie să comunicăm copiilor adevărul, în forme adecvate, minciunile de tipul "tata (mama) este plecat(ă) într-o călătorie" conducând mai târziu la efecte nefaste.




Anii magici ai copilariei

    O carte care ajunge la a 50-a ediţie, cum este cartea de faţă, devine clasică şi nu mai este afectată de trecerea timpului. Încă de la prima ediţie, descrierea şi explicarea primilor ani din viaţa copilului, împreună cu recomandările pentru părinţi, medici şi educatori, au reţinut atenţia celor interesaţi. Pentru copilul mic, lumea poate fi foarte interesantă, dar şi instabilă sau înspăimântătoare. Autoarea reuşeşte să-l familiarizeze pe cititor cu mintea copilului, arătându-i cum se confruntă cu lumea şi cum învaţă să-i facă faţă.
«Un expert cu darul de a descrie cum se maturizează copiii de la naştere până la vârsta de şase ani… prezintă teoriile şi faptele legate de alimentaţie, vorbire, educaţie sexuală, fantezie, autocontrol, spaimă şi alte subiecte, folosind termenii practici ai vieţii de zi cu zi.»
Parents Magazine

«Volumul Anii magici este de departe cea mai bună descriere a acestei perioade de dezvoltare de la începutul vieţii.»
Mental Health Bulletin

Selma H. Fraiberg a fost profesor la Facultatea de Medicină din Michigan, psihoterapeut şi psihanalist de copii.




Cuprins
Introducere de T. Berry Brazelton
Prefaţă

PARTEA I: INTRODUCERE
Totul despre vrăjitoare, căpcăuni, tigri şi sănătatea mentală
Fabulă
Ce este sănătatea mentală?
Ce este anxietatea?
În primul rând: un protector uman împotriva pericolului
Eul se apără de pericol
„Tigrul care râde"
Copilul mic, om de ştiinţă
Imaginaţia, intelectul şi sănătatea mentală

PARTEA A II-A: PRIMELE OPTSPREZECE LUNI
Nu mai picoti şi fii atent
Nou-născutul
De ce zâmbeşte copilul?
Lumea ca un puzzle
Despre a deveni o persoană
Cazul obiectului care dispare
Deplasarea şi perspectivele
Locomoţia şi sinele solitar
Sosesc misionarii
La optsprezece luni
Civilizarea şi nemulţumirile ei
La ce e bună teoria?
Programul de hrănire şi teoriile legate de acesta
Tulburări legate de anxietatea de separare.
Activitatea aduce cu sine şi probleme
Introducere în educaţia sfincteriană
Câteva tulburări legate de educaţia sfincteriană
Prevenirea tulburărilor prin detectarea lor din timp

PARTEA A III-A: OPTSPREZECE LUNI, PÂNĂ LA TREI ANI
În Brobdingnag
Magicianul
Abracadabra
Călătorie în Brobdingnag
Magia şi ştiinţa
„Eu"
Educaţia în spiritul realităţii
Formarea conştiinţei
Punctele slabe ale sistemului de control
Să-l ajutăm pe copil să-şi depăşească spaimele

PARTEA A IV-A: DE LA TREI LA ŞASE ANI
O schimbare în centrul universului
Către vârsta raţiunii
Oameni şi şoareci
„Cine sunt eu?" „De unde vin?"
Despre Complexul Oedip
Educaţia pentru iubire
Semnificaţia educaţiei sexuale
Dilema părinţilor
Până unde ar trebui să satisfacem curiozitatea copilului
Despre transmiterea informaţiilor referitoare la sex
Rolul educativ al părinţilor în etapa oedipiană
Identificarea
Despre a fi fată
Despre a fi băiat
Formarea conştiinţei
Zorii conştiinţei
Disciplina
Oprimat
Psihologia pedepsei
Dobândirea valorilor morale
Dreptul de a simţi

PARTEA A V-A: CONCLUZII
Spre viitor
Tot felul de destine
Lecţii din laboratoarele erorilor şi dezastrelor umane
Lecţii dintr-o instituţie model
Ne putem asigura împotriva nevrozei?

Ghid psihologic pentru sarcina si maternitate

   Corinne Antoine, psiholog clinician si psihoterapeut, subliniaza faptul ca, desi maternitatea e o stare naturala, exista femei la care totul devine complicat. Multe evenimente pot bloca, constient sau inconstient, accesul la maternitate: copilaria, legaturile de familie, relatia cu propria mama.


Cuprins:
Introducere
Traiectoria unei vieţi


Capitolul I
Sarcina aduce cu sine o schimbare profundă

Dorinţa de a avea un copil
Fătul
Nașterea
Venirea pe lume a unui copil
Nou-născutul
Baby bluesul
Cum devenim părinţi
Constituirea familiei


Capitolul II
Sarcinile cu probleme
Sarcinile la adolescenţă
Sarcinile tardive
Sarcina și toxicomaniile
Negarea sarcinii
Depresia post-partum
Simptomele depresiei post-partum
Depresia tatălui
Întreruperea voluntară a sarcinii
Întreruperea medicală a sarcinii (IMS)
Doliul perinatal


Capitolul III
Aspecte teoretice

Sigmund Freud și sexualitatea infantilă
John Bowlby și teoriile atașamentului
Serge Lebovici: „Copilul creează mama…"
Donald Winnicott: „Nu există bebeluș fără mamă"
Monique Bydlowski: filiaţie și transparenţă


Capitolul IV
Maternitate, terapii și tratamente

Psihologul în maternitate
Abordarea familială sistemică
Hipnoza în domeniul perinatalităţii


 

Monday, June 7, 2010

Jaques Salome


  “Visul meu secret, privind omul, este ca fiecare copil, fiecare femeie si fiecare barbat care traieste pe aceasta planeta sa se poata într-o zi informa despre comunicarea relationala. Sa le oferim regulile de igiena relationala pentru a putea sa utilizeze limbajele noastre diferite, pentru a pune în comun resursele noastre, pentru a administra mai bine tendintele noastre catre violenta si dominare. Nu-mi doresc o uniformizare a limbajelor, o conceptie unica orientata catre frumos, bun si bine, ci îmi doresc sa existe puncte minime de acord în jurul unor repere comune pentru a pune în comun ceea ce este mai bun în fiecare. Va exista poate într-o zi în scoli, în familie un studiu al relatiilor umane ca materie principala. Si dorinta mea, dincolo de vis, este sa oprim maltratarea vietii. Ca fiecare sa considere viata ca o entitate benefica, care ar trebui sa fie onorata, respectata, hranita, amplificata si prelungita dincolo de noi. Imi doresc o demistificare a miturilor si credintelor în zei sau entitati benefice care ne-au ajutat sau ne ajuta. Imi doresc sa depasim viziunea unei culturi mesianice în care traim de milenii, pentru a accede la autonomia plenitudinii noastre umane. Pentru a nu ne mai refugia în asteptari si expectante venind din exterior, ci sa înfruntam riscurile unei responsabilizari asumate din plin. Imi doresc sa mergem dincolo de constientizare, catre angajamente care sa vizeze cresterea farâmii de viata care a fost depusa în noi momentul conceperii si asta pentru ca fiecare sa poata transmite mai multa viata decât a primit.” - J.Salome