The Positive Beauty Campaign

         The ability to make ourselves look and feel attractive is one of the joys of womanhood. But it can also feel like a pressure. This month, along with 10 international editions across the world, we launch the Positive Beauty Manifesto, a statement of 10 things we believe about beauty that will help us all build a better, more loving relationship with ourselves.

1. Beauty is the celebration of what is unique about each one of us

2. Taking the time to care for ourselves boosts our self-confidence

3. Beauty and femininity are complex, and should not follow a simplistic set of rules or universal conventions

4. Beauty should celebrate intelligent, individual and confident role models

5. Being bombarded by unattainably perfect beauty ideals can damage that confidence

6. True beauty radiates who we truly are, including all our imperfections

7. Feeling beautiful is more important than looking beautiful

8. A woman can play with her image, make-up and clothes without being superficial

9. Neither neglecting your appearance nor obsessing about it are healthy signs for 

women

10. We can be beautiful without being young, overtly sexy or thin

It is a campaign sustained by psychologies.co.uk toghether with over 50 leading women in beauty, film, the arts, TV and politics.

Creativitatea și împlinirea personală

        Pentru psihologul Mihaly Csikszentmihalyi, suntem la cel mai inalt nivel al personalitatii noastre atunci cand ne folosim toate competentele si transformam ceea ce e rutina si ceva exceptional, in placere. Este o stare care se cultiva in fiecare moment al vietii noastre.
Si-a descris viata ca pe un studiu „asupra a ceea ce ii face pe oameni fericiti“. 
Mihaly Csikszentmihalyi este un cercetator celebru in Statele Unite pentru a fi pus la punct principiile psihologiei pozitive. De mai bine de 30 de ani, acest psiholog de origine maghiara a intrebat mii de persoane din zeci de tari asupra nivelului lor de satisfactie personala.


Rezultat: nu pe o plaja la soare sau in fata unei prajituri suntem cei mai fericiti, ci atunci cand suntem ocupati cu o sarcina care solicita la maximum fortele si talentele noastre. O stare creativa pe care Csikszentmihalyi o numeste „flux“ si in care noi dam din noi tot ce poate fi mai bun. Aceasta experienta optima se manifesta atunci cand lansam provocari si transformam rutina in ceva deosebit. Uitam de timpul care trece si de grijile care ne asalteaza.

In cartea sa Creativitate descrie urmatorul experiment: intre 1990 si 1995, a filmat la Chicago intalnirile cu 91 de personalitati exceptionale care au stiut sa transforme in atu forta personala. Apoi a extras o „ reteta“ care permite tuturor sa traiasca mai altfel, intr-o maniera mai creativa. Nu neaparat sa realizeze o capodopera, ci implicandu-se in micile acte ale vietii de zi cu zi.

Deschide-te micilor evenimente
Cel mai adesea, suntem prinsi in vartejul sarcinilor cotidiene. Atunci cand nevoile vietii de zi cu zi devin obsesive, nu ne mai lasa destula energie psihica pentru a crea, a invata si a inova. Ce e de facut mai intai sa decidem in favoarea cultivarii curiozitatii, sa alegem sa ne intereseze lucrurile pentru ele insele?
Poate fi vorba de a asculta pur si simplu ceea ce ne spune partenerul sau colegul. Sa gustam din plin senzatia unei brize intr-o zi calduroasa, sa admiram reflectarea norilor in fatada de sticla a unei cladiri sau sa observam un copil care se joaca.

Sa te lasi surprins
In chip curios, dam o groaza de bani ca sa aratam bine, desi ar fi mai bine sa cheltuim pentru a ne imbunatati interiorul. Dar pastram o atitudine foarte fatalista in legatura cu caracterul nostru.
Insa daca trecem prin viata cu obiceiuri rigide sau inadaptate activitatii pe care o desfasuram, energia noastra creativa ramane blocata. Dar nu exista numai un singur fel de a fi in lume. Indivizii creativi sunt, cel mai adesea, personalitati complexe, care stiu sa conjuge tendintele contradictorii sau opuse.
O persoana poate fi competitiva, de exemplu, si atunci poate incerca sa fie mai cooperanta, sa lucreze in echipa. Daca suntem intuitivi, putem sa ne stabilim obiective si sa rationalizam. De ce sa nu cerem celorlalti sa ne faca o caracterizare? Daca identificam trasatura dominanta, putem incerca o conduita opusa. Nu va fi usor, dar ne va ajuta sa crestem.

Sa facem pauze
Odata ce energia creativa este revelata, este necesar sa o protejam . J.K. Rowling, creatoarea lui Harry Potter, traia intr-un apartament care semana cu o cripta, la inceputul carierei sale exceptionale. 
Dar fiecare minut investit in ocupatia favorita este castigat pentru creativitatea noastra.
Multi dintre noi, obisnuiti sa traiasca sub impulsul momenului, sunt angoasati la ideea de a ramane fara sa faca nimic. Insa agitatia constanta nu favorizeaza starea de creativitate. Este esential sa te deschizi reflectiei. Sa prevezi momentele cand iti poti face bilantul vietii. Idealul este sa combini aceste perioade de pauza cu activitatea fizica, mersul pe jos, inotul, gradinaritul... Ca vrem sau nu, noi idei ne vor trezi din inertie. Si cu cat incercam mai putin sa le controlam, cu atat ele sunt mai creative.

Sa-ti exprimi emotiile
Procesul creativ incepe cu senzatia ca ceva nu merge. Mihaly Csikszentmihalyi ne invita sa identificam problemele si sa exprimam ceea ce ne misca. Este vorba despre trecerea barierei prejudecatilor noastre pentru a gasi contactul cu emotiile, chiar daca negative.
Daca pierdem un parinte, tristetea are un rol in vindecare? Un sentiment de libertate?
Cel mai bun mijloc de a intra in contact cu complexitatea emotiilor noastre este prin a le exprima la inceput cu ajutorul intelectului, prin pictura, sculptura, muzica. Apoi abia le putem verbaliza.
Alta sugestie: inverseaza formularea unei probleme; un manager care a facut istorie, avea un obicei potrivit caruia la fiecare dintre afirmatiile sale spunea: „Si daca este adevarat si contrariul?“.
Este bine de stiut cum sa schimbam viziunea asupra lucrurilor in functie de informatiile care ne parvin. Sa rezolvi problemele intr-o maniera noua, cere sa fii mereu creativ. Un singur cuvant de ordine: sa-ti faca placere. Conform psihologului Mihaly Csikszentmihalyi, este conditia sine qua non sa contribuim – la scara noastra, mica – la evolutia umanitatii.

*sursa: www.psychologies.ro

Psihologia culorilor

      Culoarea a devenit pentru om, un mijloc de expresie, de comunicare si de proiectie a tendintelor interioare, a trairilor si atitudinilor proprii structurii personalitatii sale.

      La ce ne referim atunci cand spunem ca cerul este albastru si trandafirii sunt rosii? In timp ce ochii nostri sunt capabili sa distinga sute de varietati de lungimi de unda vocabularul nostru este mult mai limitat. Numele unei culori se refera la un prototip al unei arii mai mari de lungimi de unda. De exemplu, rosu se refera la acele culori care contin rosu in mai mare masura decat alte culori. Nu exista insa o distinctie clara intre culori;

deseori neputandu-ne decide daca o culoare este albastra sau verde.

Perceptia culorii este o experienta subiectiva. Din aceasta cauza de cele mai multe ori lungimile de unda la care se refera doua persoane atunci cand numesc o culoare sunt diferite. Oricum, datorita aparatului biologic asemanator, termenii care definesc culorile sunt folositi la fel in culturi si limbi diferite.

Efectul psihologic al culorilor

Perceptia in culori nu este singura reactie psihologica pe care o avem la lungimile de unda. Studiile stiintifice au aratat ca radiatiile rosii ajuta mult mai mult la calmarea epilepsiei decat lumina albastra. In plus, presiunea sangelui, respiratia, numarul de batai pe minut ale inimii, clipirea, toate sunt mai rapide sub influenta culorii rosii si scad cand se merge catre alb, albastru.

Au cu adevarat culorile un efect direct asupra sentimentelor noastre si a modului in care ne comportam? Raspunsul este pozitiv. Insa nu se poate spune ca o anumita culoare va avea tot timpul acelasi efect asupra tuturor subiectilor asupra carora actioneaza. Reactiile noastre sunt influentate de o combinatie de factori biologici, psihologici, sociali si culturali.

Unele reactii par a fi universale, cum sunt cele la culorile calde si reci. Culorile calde, precum rosu, portocaliu, galben, verde deschis produc sentimentul de caldura, comfort, comunicare. Aceste culori sunt asociate emotiilor pozitive, fericirii. Culorile reci: violet, albastru, bleu, verde inchis trezesc o paleta de sentimente care se intinde de la liniste sufleteasca la tristete, retragere sau dominare.

Cateva culturi antice, inclusiv egiptenii si chinezii, practicau cromoterapia sau foloseau culorile pentru a vindeca. Cromoterapia mai este numita uneori drept terapie usoara  si este folosita si in ziua de azi drept tratament alternativ sau holistic.

 In acest tratament: 

• Rosul este folosit pentru a stimula corpul si mintea si pentru a mari circulatia sangelui.
• Galbenul este folosit pentru a stimula nervii si a purifica corpul.
• Portocaliul este folosit pentru a vindeca plamanii si pentru a creste nivelele de energie.
• Albastrul este folosit pentru a alina bolile si pentru a trata durerile.
• Umbrele de indigo sunt folosite pentru a vindeca problemele de piele.

 Adesea culorile au semnificatie diferita in functie de cultura. De exemplu, pentru noi albul este simbolul nuntii, in timp ce pentru chinezi este culoarea purtata la inmormantari. Rosul este asociat de noi fericirii, iar de catre chinezi furiei. Este larg raspandita ideea ca albastrul este pentru baietei in timp ce rozul este mai potrivit pentru fetite.

Semnificatiile culorilor.

Rosu. Este o culoare dinamica si pasionala, cu un mare impact vizual. Simbolizeaza dragostea, furia, pasiunea si curajul. Rosul este culoarea specifica tipului activ, autonom, competitiv, operativ, dar si a celor agresivi, impulsivi si dornici de succes. Ea simbolizeaza caldura, foc, pasiune, entuziasm si agresiune 

Portocaliu. Este o culoare revitalizanta care reprezinta energiile solare si anunta deschidere catre ceilalti si sinceritate; este culoarea fericirii. Firea persoanelor care o prefera este una sociabila, acestea isi vor face intotdeauna multi prieteni si dispune de calitati de comunicare si organizare de exceptie. 

Galben. Este o culoare benefica, dar este totodata si culoarea geloziei. Stimuleaza si intretine starea de vigilenta, sporeste capacitatea de mobilizare si concentrare a atentiei, predispune la comunicativitate.

Verde. Este culoarea sperantei. Persoanele care prefera aceasta culoare dispun de un tonus exceptional, sunt amicale si prietenoase, dar poate prea perfectioniste sau autocritice. Este o culoare excelenta pentru realizari financiare, fiind deci culoarea castigului financiar. 

Albastru. Este o culoare linistitoare, fiind culoarea intelectualului. Este dealtfel si simbolul unei iubiri ascunse. Indeamna la calm si reverie, concentrare si liniste interioara, seriozitate, meditatie. Este culoarea celor care lupta sa se perfectioneze, care vor sa se schimbe in bine, dornici de a fi ajutati. 

Violet / mov. Este culoarea persoanelor marcate de spiritualitate. Le place sa invete din experiente si sa citeasca despre vietile altora. Este considerata o culoare regala, asociata, in general, cu luxul, creativitatea, spiritualitatea si tot ceea ce este sofisticat. 

Roz. Este intalnita la persoanele tinere aflate in perioada de tranzitie catre maturitate. Vivacitatea este caracteristica acestei culori, iar daca apare frecvent in vestimentatia unei persoane mature indica dorinta acesteia de a trai si de a se bucura de viata. 

Maro. Este culoarea care infrange extravaganta. Totodata, este culoarea pamantului si a padurii. Transmite sinceritate, putere si maturitate, stabilitate. Persoanele care prefera aceasta culoare sunt foarte corecte si saritoare. 

Alb. Este simbolul puritatii. Semnifica vindecare, purificare, nou, neatins, calm. Atributul sau este diplomatia, convingerea ferma si forta de caracter. Este in mod logic simbolul perfectiunii, albul fiind preferat adesea de catre persoanele care au atins o maturitate suficienta cunoasterii

Singuratatea - obstacol sau alegere?

Ne este teama de ea, o dorim cateodata, cochetam cu ea, ne displace cand apare fara vointa noastra, nu stim sa profitam de ea asa cum ar trebui... Dincolo de cliseele romantice ale cuplului etern sau de nevoia noastra de social, solitudinea poate fi o provocare constructiva, nu un obstacol.


Omul este o fiinta sociala... Este unul dintre adevarurile pe care le invatam pe bancile scolii, dar si pe pielea noastra. Societatea, in sensul cel mai larg al termenului, este, oricat de pompos ar suna, conditia dezvoltarii noastre ca fiinte rationale. Este firesc, prin urmare, sa cautam compania semenilor nostri, sa ne simtim bine in comunitate, sa preferam o relatie in defavoarea solitudinii.
Insa singuratatea nu inseamna, in mod automat, o pedeapsa. Din pacate, multi dintre noi, mai ales femeile, ajung sa vada in lipsa unei relatii o situatie traumatizanta, nenaturala, rusinoasa, greu de suportat. Inevitabila, de multe ori, solitudinea pare sa aduca cu sine numai lucruri negative: un sentiment de insecuritate, schimbarea completa a vietii de zi cu zi, o stare de neimplinire si asteptare.


De ce spui „nu“ singuratatii?
Psihologul Cristina Negoita explica originea importantei pe care o dam relatiei si teama de singuratate. „Cu totii venim pe lume datorita unei relatii si suntem nascuti in relatie. Nasterea nu ar putea sa aiba loc daca la actul ei nu ar participa doi actori: bebelusul si mama acestuia, care se afla intr-o relatie, inca din perioada intrauterina. Indiferent de tipul de relatie pe care acesti doi actori il au, pozitiva sau negativa, copilul se afla intr-o relatie esentiala cu mama lui, de aceasta depinzand insasi supravietuirea sa.
Multe studii si multi psihologi au discutat indelung tema atasamentului fata de mama si a traumei nasterii. Ele sunt in mod cert legate, deoarece nasterea presupune abandonarea de catre copil (impotriva vointei lui) a unui mediu sigur, ocrotitor, in care el este exclusiv dependent, si trecerea intr-un alt mediu, mult mai solicitant, in care el va invata sa faca fata singur, fara a mai beneficia intotdeauna de asistenta sau protectia mamei. Tocmai de aceea, teama de abandon care apare la toti copiii, mai mult sau mai putin intens in primii ani de viata, este pana la urma legata de instinctul de conservare, pe care dependenta fizica a copilului de mama o activeaza.
In perioada intrauterina, in primele luni de viata si chiar si in primii ani, lipsa unei persoane adulte in viata copilului cauzeaza, inevitabil, moartea acestuia, prin nesatisfa­cerea nevoilor de baza. Relatiile de cuplu sunt incercari de a redobandi siguranta si protectia lumii intrauterine si a primelor luni de nastere. Ele sunt stradania noastra de a recrea o lume sigura, in care nimic rau nu se poate intampla, in care nevoile noastre sunt satisfacute fara a apuca sa cerem, si noi ne simtim comod si dispusi sa crestem. Nu intamplator, multi psihologi au observat ca in cadrul relatiilor noastre de cuplu cautam parteneri in care sa regasim fie elemente reale ale unuia din parinti, fie elemente ce apartin imaginii noastre ideale pe care o avem despre unul din parinti – asa cum ne-am fi dorit ca el sa fie.
Aceste criterii de alegere in cuplu ne ofera o garantie cognitiva si o siguranta emotionala ca ne va fi bine in viitor. Este ceea ce noi am invatat pe baza experientei noastre si ceea ce incercam sa recream de fiecare data pentru a putea sa redobandim starea de bine initiala.
Singuratatea este perceputa intrucatva ca o anormalitate, ca un gol care este impotriva firii, pentru ca noi ne nastem si traim ca fiinte relationale. Singuratatea trezeste de foarte multe ori teama primara a abandonului si frica ca nu vom putea face fata singuri, fara sprijin exterior. In fiecare dintre noi se ascunde un copil interior care isi doreste sa fie insotit si iubit, protejat si rasfatat pentru a putea sa evolueze. Orice amenintare cu abandonul presupune, de fapt, o amenintare vitala din perspectiva acestui copil, care, mic fiind, nu se poate descurca singur. “


Da-ti ocazia de a te dezvolta
Dar oare este singuratatea numai un blestem? Sa fie oare celibatarul condamnat pe veci la nefericire? Cristina Negoita continua: „Avantajele singuratatii pot fi percepute atunci cand lasam acest copil interior sa depaseasca spaimele emotionale si sa creasca, devenind independent. De-abia cand el va fi sigur pe sine si pe capacitatile sale de a face fata, el va putea sa accepte singuratatea cu seninatate si sa observe felul in care el insusi isi poate satisface propriile nevoi, bucurandu-se de asta.
Dificultatile de a accepta singuratatea vin tocmai din faptul ca, de cele mai multe ori, teama abandonului din copilarie este traita in afara campului nostru de constiinta, neputand fi, de fapt, acceptata si integrata. Constientizarea acestor temeri si descoperirea modului in care ele s-au format ne pot ajuta sa le integram si sa le depasim mai usor.


Credintele noastre despre lume si viata, despre relatii si cuplu se construiesc in decursul existentei noastre, mai intai in relatie cu familia de origine si cu cuplul parental, iar mai apoi in propriile noastre relatii de amicitie si cuplu. Invatam, prin intermediul multiplelor noastre interactiuni sociale, ca relatiile sunt esentiale pentru noi. Observam ca fara relatii nu ne putem dezvolta, nu putem creste si nu putem invata lucruri noi pentru a evolua. Felul in care relatiile de cuplu sunt privite de ceilalti din jurul nostru ne face sa imprumutam din convingerile si credintele lor legate de relatii. Singuratatea, desi vazuta in prezent ca o cale de libertate personala, este resimtita adesea ca un vid interior de neexplicat. Cand cineva este singur, de cele mai multe ori persoana marturiseste ca nu se simte bine, implinita. Tocmai pentru ca noi, ca fiinte umane, avem nevoie de altcineva pentru a ne completa, pentru a da un sens propriei noastre existente. Pentru multi, este greu sa gaseasca un sens in singuratate, pentru unii chiar de neconceput. Dar singuratatea are beneficiile ei. Relatiile presupun schimbari interioare si compromisuri pentru a ajunge sa ne adaptam partenerului pe care il alegem. Este important sa fim atenti la propriile nevoi si dorinte si la modul in care putem invata sa le indeplinim singuri, noi pentru noi.
O ora pe zi in care sa faci ceva pentru tine este poate un lucru atat de marunt, pe care insa foarte multi oameni uita sa il faca. Aceasta uitare de tine insati produce alienare si plictis, fuga de singuratate si aruncarea cu capul inainte intr-o relatie de cuplu de multe ori nesatisfacatoare. Singuratatea ne poate ajuta sa invatam care sunt cele mai eficiente cai de a ne simti bine si de a gasi modalitatile cele mai bune pentru a ne satisface propriile nevoi. Acest fapt va duce la un plus de confort intr-o potentiala relatie de cuplu pentru ca ne va invata sa cerem lucrurile de care avem cu adevarat nevoie, ara a astepta ca partenerul sa stie si sa intuiasca ce si cum anume poate face pentru noi.
Asteptarile noastre fata de noi insine sunt mai putin probabil de a fi inselate, pentru ca noi putem sa ne activam singuri intreg potentialul de care dispunem pentru a face un lucru exact asa cum il dorim si imaginam: pentru noi insine. Fara a tine cont de ceea ce credem ca ceilalti doresc, fara sa imaginam scenarii care nu depind de noi. Marele avantaj al singuratatii rezida tocmai in faptul ca putem invata sa constientizam exact care sunt lucrurile care stau sau nu in puterea noastra. Renuntam in acest fel la sentimente de frustrare provenite din credinte de genul «ceilalti trebuie sa fie asa cum imi doresc eu!» sau «lumea trebuie sa fie intr-un anume fel!» si invatam ce putem face prin noi insine pentru a ne simti confortabil si linistiti. Ne aratam astfel mai toleranti si mai dispusi in a primi si accepta binele celorlalti. “


„Cu tine sau cu tine?“
Zece avantaje pentru care singuratatea este o oportunitate si nu un handicap, in viziunea psihologului Cristina Negoita:

• poti invata sa te cunosti mai bine pe tine insati;
• poti invata despre tine;
• poti ajunge sa te placi exact asa cum esti;
• inveti sa te adaptezi la tine insati;
• inveti sa te simti bine cu tine insati;
• dobandesti un control mai bun asupra propriilor ganduri, reusind astfel sa iti gestionezi mai bine emotiile disfunctionale;
• devii mai constienta de potentialul tau;
• cauti mai mult propriul tau bine in relatiile viitoare;
• a fi singura cu tine insati poate fi o modalitate extraordinara prin care sa inveti sa te apreciezi si sa te admiri, fara a mai fi dezamagita de faptul ca altii nu observa si nu apreciaza.

 * sursa: Revista Psychologies

Parintii, copiii si joaca

            Jocul are un rol fundamental in dezvoltarea copilului. Este dovada bunei sale sanatati fizice, psihice si intelectuale. El permite crearea unor conexiuni importante si dezvolta simtul umorului. 
      
Este cel mai bun mijloc pentru invatare, caci, prin joc, copilul invata usor, fara sa-si dea seama. in realitate copilul se dezvolta si invata amuzandu-se. Pentru el, nu exista diferente intre a se juca si a invata. Copilul invata prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea sa le cunoasca. Din acest motiv, el are nevoie si doreste sa fie activ. Inteligenta se construieste plecand de la coordonarea si de la repetarea acestor actiuni, fizice sau mentale.
Prin joc, copilul invata, de asemenea, sa se concentreze, sa- isi respecte partenerul de joaca, sa construiasca, sa isi dezvolte si sa isi structureze imaginatia. Parintii sunt cei care trebuie sa creeze o ambianta specifica pentru joaca, sa-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta si sa petreaca impreuna cu el cat mai mult timp posibil.
Toti copiii au o pofta nebuna de a se juca si de a invata, dar le place mai ales sa fie cu adultii. Ceea ce copilul isi doreste cel mai mult este ca parintele sa fie interesat de el si sa-i acorde timpul si afectiunea sa. Ii veti transmite afectiunea pe care i-o purtati doar daca va veti juca cu copilul dumneavoastra. El progreseaza si invata, in masura in care i se intretine motivatia. Ori, motivatia copilului va fi mult mai puternica daca veti sti sa fiti exigenti cu el si daca nu uitati sa-l complimentati atunci cand este cazul. Aceasta inseamna ca trebuie sa-i propuneti copilului activitati pe care le poate face, pe care le simte la indemana.
Daca nu, il veti pune intr-o situatie riscanta, chiar de esec si veti obtine rezultatul invers celui pe care il asteptati: copilul se interiorizeaza, isi pierde increderea in el si nu mai vrea sa se joace cu dumneavoastra. Daca se afla in situatia de reusita, este bine sa-l felicitati, sa fiti mandri de el, aceasta relansand intr-adevar motivatia sa si dorinta de a face mai mult.
                 Intr-un studiu referitor la comportamentul parintilor ai caror copii au devenit, mai tarziu, sclipitori, intr-un domeniu sau altul, s-au observat punctele comune legate de educatia copiilor lor. Copiii erau de timpuriu intr-un mediu suficient de instarit incat sa le permita, in timpul liber, dezvoltarea propriilor capacitati, dar si explorarea mediului inconjurator. Parintii lor stiau ca orice proces de invatare trebuie sa treaca prin joc si placere. Isi incurajau cu ardoare copiii, ei insisi dovedindu-se indivizi curiosi si motivati. Acestia permiteau copilului sa-si aleaga singur propriile centre de interes si dadeau dovada de o mare deschidere de spirit. Aceasta crea in jurul copilului o ambianta familiala atat stimulativa, cat si respectuasa si plina de afectiune.
Prin joc, oferiti copilului mai multe sanse pe plan intelectual, dar si multe alte avantaje. Dezvoltarea planului afectiv este fundamentala. Sa te simti cu adevarat implicat in acest proces si sa-ti joci rolul cum se cuvine este modul in care se pot crea legaturi mai stranse si mai afectuoase. Inseamna sa va implicati mai mult. Pe langa joaca si stimurarea pe care le permit, jocurile ofera posibilitatea de a cunoaste mai bine copilul. Veti cunoaste mai bine gusturile sale, bucuriile sale, punctele sale tari, ceea ce va va permite sa-l cresteti intr-un sentiment de siguranta si de tandrete, care ii sunt indispensabile.

In concluzie, iata valentele formative ale jocului:
a)Dezvoltare psihosociala, inclusiv:

• deprinderi de comunicare (schimb de informatii);
• deprinderi de colaborare (cerere si oferire de ajutor);
• relationare emotionala si fizica;
• auto si inter-cunoastere;
• intelegerea si acceptarea normativitatii de grup;
• afirmare sociala, competitivitate;
• deprinderi de prevenire si management al conflictelor (asertivitate, recurgerea corecta la medierea unei persoane cu autoritate atunci si numai atunci cand este necesar etc.).

b)Dezvoltare cognitiva, inclusiv:

• imbogatirea cunostintelor din diferite domenii;
• dezvoltarea unor functii si capacitati psihice (atentie, memorie, perspicacitate etc.)
• dezvoltarea capacitatii de rezolvare de probleme (conceptualizarea problemei, gandire logica, algoritmica, gandire divergenta etc.);
• dezvoltarea creativitatii.

c)Dezvoltare emotionala, inclusiv:

• ameliorarea increderii in sine;
• cresterea tolerantei la frustrare;
• stabilizarea sentimentului de a fi valorizat, iubit si acceptat
• dezvoltarea expresivitatii emotionale;
• dezvoltarea empatiei.

d)Dezvoltare psihofizica, inclusiv:

• dezvoltare de deprinderi si abilitati practice;
• motricitate;
• dezvoltare fizica generala.

e)Dezvoltare morala, inclusiv insusirea unor atitudini si valori ca: responsabilitate, sinceritate, corectitudine, spirit de fair-play etc.

■ Amuzati-va si simtiti-va bine! in fond, asta inseamna sa te joci! Daca dumneavoastra va face placere jocul, lasati acest lucru sa se vada si copiii vor simti la fel.
■ Asigurati-va permanent ca ceea ce comunicati copiilor este si receptionat de catre acestia. In acest sens, pe de o parte descrieti jocurile cat mai simplu si clar, recurgand aproape intotdeauna si la o demonstratie. Pe de alta parte, mentineti atentia copiilor focalizata asupra dumneavoastra prin umor, limbaj corporal, contact vizual, tonul vocii, comunicare interactiva. De asemenea, asigurati-va ca toti copiii pot auzi ceea ce spuneti.
■ Fiti receptivi la starile si atitudinile copiilor: obositi, foarte entuziasmati, plictisiti, nerabdatori, dornici sa faca miscare etc.
■ Fiti flexibili, in majoritatea cazurilor vor fi necesare unele modificari mai mici sau mai mari in desfasurarea jocului. Poate fi nevoie sa adaptati continutul jocurilor, gradul lor de dificultate, durata acestora, spatiul de joc, materialele folosite, propria atitudine...
■ Incurajati interactiunile dintre copii, asumarea initiativei/ responsabilitatii de catre acestia, dezvoltarea increderii in sine si ceilalti, exprimarea de sine.
■ Pe tot parcursul activitatii, toti copiii trebuie sa simta ca ceea ce se intampla este corect (atentie la alegerea rolurilor pentru diversele jocuri, la alcatuirea echipelor, la intreruperea unui joc, la explicatiile date la obiectiile copiilor etc.) si cu sens, cu o finalitate clara (daca nu doriti sa dezvaluiti de la inceput care e finalitatea unui joc sau unei actiuni, spuneti cel putin ca este o surpriza...) .

* sursa: Revista Psychologies, autor Petre Croitoru

Omul iedera sau personalitatea dependenta

           Nu putem trai intr-o independenta desavarsita fata de semenii nostri. Dar cand dependenta depaseste limitele rezonabile, cand ne diminueaza autonomia si tinde sa-i sufoce pe cei de langa noi, se pare ca suntem nefericitii posesori ai unei personalitati, in cel mai bun caz, dizarmonice, in cel mai rau, disfunctionale. 

Cum recunoastem o personalitate dependenta

La prima vedere, poate sa fie o persoana foarte sociabila, hipersociabila, prietenul tuturor, gata sa sara in ajutor, gata chiar sa sacrifice ceva din interesul si confortul propriu pentru binele celorlalti.
Este conciliant, vesnic de acord cu toata lumea. Daca in prezenta lui se exprima doua pareri contrare, fie tace si zambeste, asteptand sa vada care punct de vedere iese invingator, fie gaseste o opinie de mijloc care sa le impace pe amandoua si sa le faca in egala masura acceptabile.
Este prietena care nu se duce singura la shopping si este gata sa-si cumpere o rochie care-i place mai putin numai pentru ca asa este sfatuita.
Este colegul care prefera sa lucreze intr-o echipa in care sa fie mereu vioara a doua.
Dependentul are nevoie de acceptare. Face compromisuri pentru a se simti integrat intr-un grup, chiar daca valorile acestuia nu sunt in intregime comune cu ale sale. Se lasa dus de val, uneori chiar in directii periculoase.
Dependentul are nevoie permanenta de aprobare. Nu are incredere in propria judecata si nici in posibilitatea ca ceilalti sa-i accepte punctul de vedere diferit de al lor.
Dependentul nu are incredere in sine. Prefera sa lase altcuiva decizia, chiar in probleme care-l privesc exclusiv.

Sursele de suferinta ale personalitatii dependente

• Critica, dezaprobarea.
• Singuratatea.
• Despartirile.

Cazuri celebre de dependenta

Sancho Panza este constient de mediocritatea sa. El are nevoie de Don Quijote pentru a-si justifica existenta prin slujirea unui erou care intruneste calitatile pe care el insusi simte ca nu le poseda: cavalerism, curaj, noblete, inteligenta, farmec.
Leporello este gata sa-si puna pielea la bataie pentru a-i inlesni lui Don Juan aventurile la care el insusi nu spera. Povesteste despre acestea cu incantare, cu uimire, mandru de a fi valetul unui barbat atat de seducator.
Doctorul Watson este un fin observator, un valoros depozitar al unor informatii stiintifice si al unei logici fara cusur. Dar are nevoie de Sherlock Holmes ca sa-i valorifice cunostintele si observatiile, cu al sau de-a dreptul arogant: “Elementary, doctor Watson!”. Dr. Watson, pur si simplu, nu detine o asemenea replica stralucita.
Obelix a cazut in cazanul cu potiune si atat. N-are niciun merit pentru supranaturala sa forta fizica. Trebuie, asadar, sa o puna in slujba intelepciunii reprezentate de Asterix.

Fazele dependentei

Exista o prima faza de atasare fata de una sau mai multe persoane. Se straduieste sa fie acceptat.
Faza urmatoare este cea in care dependenta s-a instalat. S-a asigurat de acceptarea celorlalti si le-a incredintat tacit rolul de a decide in locul lui. Pare sa fie o faza de echilibru, convenabila.
Faza a treia se caracterizeaza prin vulnerabilitate. Subiectul devine constient de starea lui de dependenta si se teme de consecintele unei rupturi, de situatiile in care trebuie sa se descurce pe cont propriu.

Originile dependentei

Chiar daca tendinta spre atasare si dependenta este fireasca, specifica fiintelor vii care traiesc in colectivitate, exarcerbarea acestor trasaturi la unele persoane provine, cel mai probabil, din comportamentul parental, din anumite atitudini educative sau din evenbimente de viata.
Doua tipuri de atitudini parentale pot facilita aparitia unor trasaturi de personalitate dependenta:
- Parintii sovaielnici, care nu isi asigura intr-o masura suficienta copilul de afectiunea si interesul lor, pot induce copilului tendinta de a-si intensifica mereu eforturile si de a se agata cu disperare de ei.
- Paintii supraprotectori care transmit copilului mesajul alarmant ca sunt vulnerabili, ca lumea e plina de pericole, ca este greu de supravietuit si ca numai protectia cuiva puternic poate sa-i scoata cu bine la capat.
Evenimentele de viata pot fi diverse dar avand un numitor comun: lipsa de sprijin, indeosebi afectiv. Abandonul sau separarea indelungata de unul sau ambii parinti vor face ca viitorul adult sa tina cu orice pret la relatiile sale, sa nu suporte gandul despartirii.

Inconvenientele unei personalitati dependente

 O persoana excesiv de dependenta este o povara pentru cei din jur. Prezenti in preajma in imprejurari mai mult sau mai putin potrivite, sacaitori, insistenti, ne silesc sa ne impartim cu ei spatiul, timpul si oxigenul, uneori, in cote inechitabile. Ne culpabilizeaza pentru orice moment in care pare ca-i neglijam si, la urma urmei, pentru momentele de libertate pe care ni le permitem.
Dar cel mai mult au de suferit ei insisi. Pe de o parte, omul cu personalitate dependenta nu are incredere in judecata si in fortele proprii, in propria sa valoare. Este mereu in umbra, mereu antrenat in activitati care ii convin sau nu, ceea ce il poate duce pe cai periculoase. Compromisurile pe care le fac pentru a se simti acceptati si sustinuti sunt, uneori, disproportionate cu beneficiul.
Pe de alta parte, este mereu in alerta, speriat in imprejurarile in care trebuie sa ia singur o minima decizie, terifiat de perspectiva de a fi parasit de X sau Y.
Terapeutii de familie au constatat deseori ca acesta este cazul femeilor care suporta abuzuri fizice si psihice din partea sotilor si nu au curaj sa-si puna macar problema despartirii.
Consecinta finala este ca aceste persoane devin, in mod obiectiv, dependente, pierzandu-si in timp abilitatea de a lua decizii si de a trai pe propriile picioare.
In practica psihoterapeutica si in cea psihiatrica s-a constatat adesea ca, la baza depresiei, anxietatii, agorafobiei dar si, aparent paradoxal, a comportamentului histrionic sau evitant stau trasaturi ale unei personalitati dependente.

Cum sa ne purtam cu personalitatile dependente

Recomandabil:

• Sa li se aprecieze reusitele si sa fie relativizate esecurile. Important este sa aiba incredere in fortele proprii si sa inteleaga ca este omeneste sa gresesti iar gresela nu se soldeaza intotdeauna cu o catastrofa. De cele mai multe ori, se poate repara.
• Daca va cere sfatul, inainte de a i-l da, chestionati-l cu privire la punctul lui de vedere. Trebuie sa inceteze sa se mai conformeze in mod automat parerii altuia. Sa se deprinda cu analiza, cu gandirea, cu o pozitie proprie si cu asumarea treptata a raspunderii.
• Vorbiti-i de indoielile si dificultatile proprii; nu ezitati sa-i cereti sfatul intr-o problema in care este competent. Stimulati-l sa vorbeasca si ascultati-l cu atentie. Nu-i cereti sa renunte la punctul sau de vedere fara dezbatere, fara negociere.
• Incurajati-i sa aiba activitati si responsabilitati individuale. Explicati-le ca va este mai util sa faca un anumit lucru singuri decat sa va blocati amandoi in aceeasi activitate. Totodata, explicati-le cand va aflati intr-o imprejurare in care este mai bine sa va lase sa actionati independent, fara ca asta sa insemne respingere.

Nerecomandabil:

• Sa luati in locul lor deciziile. Nici pe cele care ii privesc exclusiv dar nici pe cele de interes comun, care intra in competenta lor. Nu le sariti in ajutor la cel mai mic impas. Lasati-i sa analizeze, sa caute singuri solutia. Vor fi foarte incantati cand vor reusi. S-ar putea sa le placa si sa vrea sa repete experienta.
• Sa le criticati fatis initiativele, chiar daca nu sunt bune. Gasiti o cale de a valorifica in alt context ideea pe care a avut-o, ca sa-i nu-i anulati orice valoare. Desigur, nu trebuie sa mergeti pe mana lor spre esec numai ca sa le dati incredere in propriile initiative.
• Sa le abandonati brusc. Povestea cu lansatul brusc la apa si inotul instinctiv e valabila la alte specii, nu la om. “Omul trebuie sa invete totul, de la a vorbi pana la a muri”, spunea Gustave
• Flaubert. Asadar nu-l lasati pe cel care, pana ieri, nu facea un pas de capul lui sa se trezeasca astazi singur cu toate responsabilitatile pe cap. N-o sa v-o ierte, iar in cazurile mai grave, n-o sa v-o iertati voi insiva.
• Sa le ingaduiti sa va recompenseze toleranta: sa va faca mici cadouri, servicii, sa-si asume obligatiile neplacute de care voi vreti sa scapati. Este imoral. Nu merita nici macar sa discutam.
• Sa le lasati sa va invadeze. Trebuie sa inteleaga ca este o problema de demnitate sa pastreze distanta cuvenita si sa va lase sa respirati. Totul este sa i-o explicati cu calm si diplomatie.

                            
   * sursa: "Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile"-François Lelord si Cristoph André