Psihanaliza simturilor - G. H. Revidi

              Miros, gust, culoare, atingeri? De ce este atat de des „uitata” senzorialitatea in procesul psihanalitic? Gisele Harrus-Revidi, psihanalista, vrea sa aduca aminte terapeutilor ca simturile sunt si ele expresia a ceea ce un client „este si devine” in terapie. Deci, nu trebuie nici ignorate nici uitate, ci, dimpotriva folosite pentru a ajuta pacientii. Cazurile povestite de autoare in cartea „Psihanaliza simturilor” stau marturie.

                                 "Tobit era o fata crescuta intr-o familie religioasa, pentru care corpul era doar purtatorul, medierea fundamentala a creierului; era ingrijit fiind singurul sistem cunoscut pentru a-i permite spiritului sa se desfasoare; o urmare a acestei atitudini fata de propriul corp era ca Tobi nu simtea daca ii este cald sau frig; nu vedea diferenta dintre o haina frumoasa si una obisnuita si nu recunostea suficient gustul alimentelor.
                                  Dupa opt ani de psihanaliza, Tobit a rugat-o pe psihanalista sa faca o reteta de andive. Si a intrebat-o in urmatoarele trei sedinte daca a facut-o, repetand de fiecare data reteta si cerandu-i imperativ psihanalistei sa o prepare, „ca sa simta cu adevarat gustul andivei”. Pana la urma, psihanalista a facut reteta de andive, dar erau atat de amare, incat era imposibil sa fie mancate. A repetat reteta cu gandul ca, poate-poate, gresise ceva. Nu, andivele continuau sa fie foarte amare.
La urmatoarea sedinta, a fost intrebata inca de la inceput de Tobit daca a facut reteta si cum i s-a parut: „S-a intins si m-a intrebat cum mi se parusera. Am raspuns doar „Foarte amare”, la care ea a repetat dupa mine: „Nu-i asa ca vi s-au parut foarte amare?”. Am confirmat si atunci s-a lasat o tacere lunga, dupa care a plans pentru prima oara, toata sedinta. Intre suspine nu putea sa baiguie, sfasiata, ca fusese crescuta in aceasta amaraciune, ca aceasta amaraciune fusese viata si copilaria ei [...]. Abia dupa acest episod, Tobit a putut sa fie mai libera in decodificarile ei senzoriale, sa posede autonomia simturilor intr-un corp in sfarsit recuperat si eliberat de sclavia interpretativa codificata materna”.

Singurătatea in doi, nu e pentru noi

Aritmetica unui cuplu sfidează legile aritmeticii


         Înainte de a forma un cuplu, el şi ea sunt doi. După ce îşi spun jurămintele de iubire, el şi ea sunt unul, ca în poveşti. Toţi bărbaţii şi toate femeile ar vrea să rămână aşa. Însă ce se întâmplă în momentul în care ne dăm seama că suntem totuşi doi, doi cărora le plac aceleaşi lucruri, însă în moduri diferite?

Jacques Salomé este autorul unei aritmetici speciale a cuplului: 1+1=3. Mitul fuziunii, al contopirii, funcţionează doar o perioadă de timp, în rest cei doi parteneri îşi pun în comun tot ceea ce au, bun sau nu, pentru a se alia şi a construi o relaţie. Relaţia este cel de al treilea element al cuplului, este ceea ce construim împreună din diferenţele noastre ca bărbaţi şi femei, iar calitatea relaţiei este cea care dăinuie şi ne permite să ajungem până la NOI, fără a-l desfiinţa pe EU. Ca orice demers de dezvoltare personală, şi cel de faţă prezintă oarecare risc, o afirmă chiar autorul, mult mai mic, însă, decât cel al singurătăţii în doi.

Plansul lui Nietzsche

     Irvin D. Yalom s-a nascut in 1931, in Washington, intr-o familie de emigranti rusi. Desi fascinat de literatura si de avatarurile naturii umane, alege o cariera medicala, la presiunile familiei, singura concesie pe care o face vocatiei sale umaniste fiind specializarea in psihiatrie. Devine un eminent psihoterapeut, publicand numeroase lucrari de specialitate. Debutul sau ca prozator, in 1990, cu romanul Plansul lui Nietzsche suscita entuziasmul publicului si al criticii.


Friedrich Nietzsche, filozoful care a marcat Europa moderna, un medic tanar numit Sigmund Freud, Joseph Breuer, mentorul lui Freud si unul dintre intemeietorii psihoterapiei, si Lou Andreas-Salomé, muza capricioasa a lui Nietzsche, sunt protagonistii acestui roman indraznet, impletind adevarul istoric si fictiunea in atmosfera Vienei fin de siecle.

"- Asta-i partea cea mai proasta! Viata este un examen fara nici un raspun corect. Daca ar fi s-o iau de la capat, cred ca as face acelasi lucru, aceleasi greseli. Deunazi ma gandeam la un subiect bun pentru un roman. De-as putea scrie! Imagineaza-ti: un barbat de varsta mijlocie, care a dus o viata nesatisfacatoare, este abordat de un duh ce ii ofera sansa de a-si retrai viata, avand posibilitatea de a-si aminti complet viata anterioara. Bineinteles, acesta accepta fara sa pregete. Dar, spre uimirea si oroarea lui, se trezeste ducand o viata identica – facand aceleasi alegeri, aceleasi greseli, crezand in aceleasi false idealuri si aceiasi zei."