Psihanaliza simturilor - G. H. Revidi

              Miros, gust, culoare, atingeri? De ce este atat de des „uitata” senzorialitatea in procesul psihanalitic? Gisele Harrus-Revidi, psihanalista, vrea sa aduca aminte terapeutilor ca simturile sunt si ele expresia a ceea ce un client „este si devine” in terapie. Deci, nu trebuie nici ignorate nici uitate, ci, dimpotriva folosite pentru a ajuta pacientii. Cazurile povestite de autoare in cartea „Psihanaliza simturilor” stau marturie.

                                 "Tobit era o fata crescuta intr-o familie religioasa, pentru care corpul era doar purtatorul, medierea fundamentala a creierului; era ingrijit fiind singurul sistem cunoscut pentru a-i permite spiritului sa se desfasoare; o urmare a acestei atitudini fata de propriul corp era ca Tobi nu simtea daca ii este cald sau frig; nu vedea diferenta dintre o haina frumoasa si una obisnuita si nu recunostea suficient gustul alimentelor.
                                  Dupa opt ani de psihanaliza, Tobit a rugat-o pe psihanalista sa faca o reteta de andive. Si a intrebat-o in urmatoarele trei sedinte daca a facut-o, repetand de fiecare data reteta si cerandu-i imperativ psihanalistei sa o prepare, „ca sa simta cu adevarat gustul andivei”. Pana la urma, psihanalista a facut reteta de andive, dar erau atat de amare, incat era imposibil sa fie mancate. A repetat reteta cu gandul ca, poate-poate, gresise ceva. Nu, andivele continuau sa fie foarte amare.
La urmatoarea sedinta, a fost intrebata inca de la inceput de Tobit daca a facut reteta si cum i s-a parut: „S-a intins si m-a intrebat cum mi se parusera. Am raspuns doar „Foarte amare”, la care ea a repetat dupa mine: „Nu-i asa ca vi s-au parut foarte amare?”. Am confirmat si atunci s-a lasat o tacere lunga, dupa care a plans pentru prima oara, toata sedinta. Intre suspine nu putea sa baiguie, sfasiata, ca fusese crescuta in aceasta amaraciune, ca aceasta amaraciune fusese viata si copilaria ei [...]. Abia dupa acest episod, Tobit a putut sa fie mai libera in decodificarile ei senzoriale, sa posede autonomia simturilor intr-un corp in sfarsit recuperat si eliberat de sclavia interpretativa codificata materna”.